Cine a fost martor la întâlnirea Patriciei Kaas cu primarul din Iași

Cine a fost martor la întâlnirea Patriciei Kaas cu primarul din Iași
Publicat: 18/06/2013, 19:45
Actualizat: 01/02/2019, 09:15

Cântăreața Patricia Kaas, care miercuri seară va susține un concert la Iași, s-a întâlnit, marți, cu primarul Gheorghe Nichita, ea mergând la primărie și la conferința de presă împreună cu cățelușul ei, Tequila, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patricia Kaas a participat, marți, la o conferință de presă la Primăria Iași, anunțând că spectacolul pe care îl va susține miercuri seară în centrul orașului și care face parte din turneul de promovare a albumului „Kaas Chante Piaf” îi va fi dedicat lui Edith Piaf.

„Este un spectacol care îmbină interpretarea muzicală cu cea teatrală. Edith Piaf a avut 400 de melodii, mi-a fost ușor să aleg 20. Când am auzit repertoriul ei am fost emoționată, m-am regăsit în acele cântece”, a afirmat Patricia Kaas.

Ea a spus că spectacolul său reprezintă trăire și emoție și că încearcă să redea publicului sentimentele trăite de Edith Piaf.

„Era important s-o cunosc ca să-i pot cânta melodiile. Cred că era o femeie căreia îi plăcea să trăiască la extrem. Era veselă și plină de viață, iar în dragoste avea frica de a nu se plictisi”, a afirmat Patricia Kaas, precizând că turneul său internațional se va încheia în luna decembrie.

Interpreta a ajuns la conferința de presă cu o întârziere de patru minute, cerându-și scuze pentru acest lucru.

„E cam dificil să te machiezi în camera de hotel aici, la Iași”, a spus Patricia Kaas.

Atât la conferința de presă, cât și la întâlnirea cu primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, interpreta a venit cu cățelușul ei, Tequila.

Concertul de la Iași al Patriciei Kaas face parte din turneul de promovare a albumului „Kaas Chante Piaf”, lansat în 5 noiembrie 2012, pentru a comemora 50 de ani de la moartea cunoscutei artiste Edith Piaf. Acesta cuprinde o colecție de 21 de melodii și s-a vândut în peste 16 milioane de exemplare în peste 47 de țări.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Alexia Eram, elevă-model la școală: „Nu am chiulit niciodată”. Ce reguli stricte trebuia să respecte
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
10 obiecte despre care n-ai știut că sunt făcute din petrol
×